A intrat în vigoare „ordinul european de anchetă”, menit să simplifice activitatea autorităților judiciare în momentul în care acestea solicită probe din alte state membre.
Ordinul european de anchetă se bazează pe recunoașterea reciprocă. Aceasta înseamnă că fiecare țară din UE este obligată să recunoască și să execute cererile care îi sunt adresate de alte țări, tratându-le la fel ca pe cele formulate de autoritățile proprii.
S-a avut în vedere faptul că instrumentele tradiționale de investigare nu sunt întotdeauna adaptate la lumea digitală în care trăim. Autoritățile judiciare au nevoie de modalități de a accesa probele stocate în cloud și localizate în altă parte a lumii. Comisia caută în prezent soluții pentru a le oferi autorităților judiciare instrumente moderne de investigare, care să le simplifice accesul la probele electronice.