Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat ordinul prin care propune instituirea unor garanţii în contractele încheiate pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) de pe bursa de energie OPCOM, piaţa unde se tranzacţionează energia pentru consumatorii casnici.
Măsura vine după ce, în luna ianuarie, profitând de faptul că pe această piaţă nu existau obligaţii privind eventuale garanţii, furnizorii au preferat să rezilieze contracte pe PCSU pentru a vinde energia pe piaţa spot, unde preţurile crescuseră foarte mult.
Modificările vizează, în principal, introducerea garanţiilor financiare de bună execuţie în contractele de vânzare – cumpărare încheiate pe PCSU, ca măsură suplimentară de reducere a expunerii furnizorilor de ultimă instanţă, adică cei care livrează energie consumatorilor casnici, la riscul de nerespectare a obligaţiilor contractuale de către participanţii declaraţi câştigători la licitaţie, precum şi penalizarea acţiunilor de nerespectare de către participanţii declaraţi câştigători la licitaţie a obligaţiilor din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în urma licitaţiilor PCSU.