Autorităţile lucrează la elaborarea unei legi a lobby-ului, care ”să reglementeze relaţia dintre mediul privat şi autorităţile statului”, a declarat secretarul de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Potrivit acestuia, în prezent exista ”o teama” ca discuţiile dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi oficialii din instituţiile publice să fie interpretate drept trafic de influenţă, ceea ce se întâmplă adesea la acest moment.
Reamintim că activitatea de „lobby” defineşte o activitate fundamentală a operaţiunilor unei societăţi pluraliste. În unele ţări, termenul de lobby are o accepţiune negativă, datorită confuziilor pe care societăţile respective le fac în legătură cu înţelesul natural şi fundamental al acestui termen, însă în ţările cu o democraţie dezvoltată şi veche, prin acest cuvânt se înţelege doar exprimarea liberă a unei opinii şi promovarea acesteia prin diferite metode, având ca obiectiv final persuasiunea factorilor de decizie asupra punctului de vedere exprimat.
Prin activitatea de lobby se înţelege orice acţiune sau mijloc de promovare, desfăşurate de o persoană/grup de persoane cu scopul de a influenţa activitatea puterii legislative sau a puterii executive într-un stat, indiferent dacă această acţiune este făcută la nivel central sau la nivel local.
În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre necesitatea legiferării acestei activităţi şi iată că deja se lucrează la acest proiect.