Proiectul de lege privind reglementarea domeniilor “ro” va fi gata în septembrie


Proiectul de lege privind reglementarea domeniilor ‘.ro’ ar putea fi gata în septembrie și adoptat în ședința de Guvern, iar ulterior actul normativ va ajunge în Parlament, a declarat ministrul Comunicațiilor în cadrul primei dezbateri publice privind reglementarea Domeniului de Nivel Superior ‘.ro’, organizată la sediul ministerului de resort.

Acesta a declarat: “Nu ne grăbim deloc cu această reglementare privind domeniile ‘.ro’. Ne propunem ca, în septembrie, proiectul de lege să fie gata, să-l prezentăm și să-l aprobăm în Guvern, iar ulterior să ajungă în Parlament. Am avut o consultare publică a părților implicate, ce a avut la bază un chestionar online, iar rezultatele sunt gata. În momentul în care realizezi o reglementare, este foarte important să ținem seama de părerea celor implicați. Ne vom duce pe argumente atunci când vom întocmi proiectul de lege. Se va pleca de la legislația europeană. Când finalizăm această discuție, vom forma un Grup de lucru care se va apuca să redacteze textul de lege.”