Statul nu va cere firmelor, care vor să obțină contracte publice, date complete privind acționariatul și cazierul judiciar pentru fiecare acționar cu peste 10% din titluri, având în vedere că un proiect aprobat în acest sens în Senat a fost propus pentru respingere în Camera Deputaților.
Proiectul care impunea această obligație a trecut de de Senat în mod tacit la finalul anului trecut și a ajuns acum în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional în privința sa. Comisia de specialitate a recomandat însă deputaților, în raportul la lege, respingerea proiectului, în condițiile în care nici Guvernul nu susține adoptarea acestor prevederi.