Deputaţii din Comisia Juridică au dezbătut un proiect de lege privind reducerea pedepselor unor deţinuţi. Pentru fiecare 30 de zile în care a stat într-un spaţiu mai mic de patru metri pătraţi, unui condamnat îi vor fi scăzute trei zile din pedeapsă. Proiectul a fost adoptat de Senat.
În proiect se precizează că se consideră spațiu necorespunzător de detenție acela care este mai mic sau egal cu 3 mp/deținut și se calculează prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în încăpere, indiferent de dotarea spațiului respectiv.
Conform documentului, se interzice aprobarea cererii persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate într-un spațiu corespunzător de transfer, pentru motive personale, într-un spațiu necorespunzător prin raportare la articolul privind mecanismul de compensare. De asemenea, ziua sau perioada în care deținutul a fost internat la infirmeria locului de deținere, în spitalele din rețeaua ANP sau din rețeaua Ministerului Sănătății, s-a aflat în tranzit sau a fost transportat în vederea transferului între locurile de deținere nu se consideră cazare într-un spațiu necorespunzător.