Primăriile care doresc să demareze lucrări de cadastru general primesc bani de la ANCPI, prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) şi în acest an.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a trimis către oficiile teritoriale bugetul aprobat pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral. Primăriile care nu au mai beneficiat de fonduri pentru realizarea cadastrului general vor putea accesa anul acesta suma de 150.000 de lei/Unitate Administrativ Teritoriala (UAT), față de 135.000 de lei/UAT în 2016.
Totodată, potrivit modificărilor aduse Legii cadastrului și publicității imobiliare, începând din 2017, contractele de finanțare sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Plățile către primării vor fi efectuate după recepția finală a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan, și prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de UAT cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară de pe raza județului în care se află.