Senatorii urmează să discute și să voteze în această săptămână cinci modificări ale Legii Educației.
Care sunt propunerile de modificare?
Prima dintre ele, susținută de 52 de parlamentari, propune ca elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani să beneficieze de masă şi cazare gratuite în cantinele şi internatele şcolare. Inițiatorii susțin că măsura va diminua considerabil rata de abandon școlar.
Potrivit unei alte inițiative, școlile ar urma să fie finanțate doar de către bugetul de stat, prin Ministerul Educației, eliminându-se astfel primăriile. Motivul este că au fost situații în care, din cauza unor conflicte politice locale, primăriile nu au aprobat bugetele, iar școlile au rămas fără bani.
Alte două iniţiative de modificare a legii educaţiei naţionale vizează modalitatea de pensionare a profesorilor. Prima vizează posibilitatea ca profesorii să se poată pensiona cu trei ani mai devreme, iar cea de-a doua prevede ca personalul didactic şi de cercetare să se poată pensiona, la cerere, cu cinci ani mai târziu decât prevede legea.
Cea de-a cincea propunere de modificare a Legii Educației se referă la modalitatea de alegere a directorilor și directorilor adjuncți de școli. Inițiatorul propune ca aceștia să fie aleşi din rândul profesorilor care predau la respectiva şcoală.