Proiectul de lege privind vaccinarea este aşteptat în Parlament


Proiectul de lege privind vaccinarea a fost transmis de către Ministerul Sănătăţii Guvernului, iar în următoarele săptămâni va ajunge la Parlament.

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor a declarat: “Legea vaccinării este necesară, deja are un an şi jumătate de când grupul de lucru constituit împreună cu Ministerul Sănătăţii a scos o prima forma. O aşteptăm la Parlament. Vă asigur de toată deschiderea Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor ca această lege să aibă o formă agreată şi repede, astfel încât problemele legate de lipsa vaccinarii să fie rezolvate”.

El a adaugat că proiectul cuprinde diverse variante, de la prevederea obligativităţii, inclusiv amenda, până la asumarea responsabilităţii părintelui privind copilul.