Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează dezbaterea Învăţământul profesional dual – soluţie pentru forţa de muncă necesară economiei reale în data de 22 martie 2017 şi invită toate persoanele în stabilirea strategiei legate de acest subiect.
Decidenţi politici din Guvernul şi Parlamentul României vor participa la această dezbatere, alături de reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditat în România, mediului asociativ, instituţiilor financiare, patronatelor şi asociaţiilor neguvernamentale, companiilor, consultanţilor şi mass-media. Preşedintele CCIR va prezenta poziţia Camerelor de Comerţ şi Industrie din România privind organizarea şi promovarea învăţământului profesional dual ca alternativă pentru criza forţei de muncă calificate din România, pentru stimularea creşterii economice pe termen mediu şi lung.
CCIR propune abordarea unor subiecte relevante privind învăţământul profesional dual în urma unor discuţii ample cu mediul de afaceri, precum:
- implicarea mediului asociativ şi de afaceri în definirea unei legi a educaţiei armonizată realităţilor şi nevoilor pieţei muncii
- aprofundarea parteneriatului public-privat, pentru asigurarea cadrului necesar dezvoltării resursei umane
- bune practici ale Camerelor de Comerţ şi Industrie privind implementarea programelor de formare profesională, prin cooperarea cu autorităţile publice pentru revitalizarea şcolilor profesionale
- propunerile mediului de afaceri vizând profilele ocupaţionale, conţinutul şi programul formării, adaptate nevoilor angajatorilor