Un proiect de lege privind violenţa în familie a fost adoptat de Camera Deputaţilor


Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind violenţa în familie care instituie obligaţia agresorului de a se prezenta periodic la secţia de poliţie şi de a oferi informaţii despre noua locuinţă, dacă s-a dispus evacuarea sa.

Începând din septembrie anul trecut în România a intrat în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită şi Convenţia de la Istanbul, lucru care obligă statul român să treacă rapid la armonizarea legislaţiei cu prevederile documentului, astfel încât femeile şi, implicit, copiii să beneficieze de protecţie sporită în cazul agresiunilor domestice.

S-a susţinut că trebuie ţinut cont de faptul că victimele prind curaj să depună plângere şi să ceară ordin de protecţie împotriva agresorului abia atunci când nu mai pot suporta chinurile şi bătăile îndurate. Nu putem aştepta ca un agresor să încalce ordinul de restricţie pentru a fi pedepsit.