Se doreşte reluarea procesului legislativ pentru modificarea actului normativ privind contravențiile silvice


Legea de aprobare a ordonanței pentru modificarea actului normativ privind contravențiile silvice trebuie respinsă și reluat procesul legislativ pe proiectul de lege din Parlament, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor în cadrul dezbaterii privind identificarea priorităților, politicilor și strategiilor pentru sectorul forestier, organizată recent la sediul ministerului de resort.

Ministrul a afirmat: “Nu sunt pentru o relaxare a contravențiilor pentru cei care încalcă legea și contribuie la fenomenul tăierilor ilegale de păduri. Sigur că toate cazurile aberante prezentate vor fi analizate, corectate, dar cei care încalcă legea trebuie să plătească ‘să îi usture’.

Și eu sunt acord că trebuie respinsă legea de aprobare a Ordonanței 51 și reluat procesul legislativ pe proiectul de lege din Parlament și corectate toate aceste situații, sens în care, de urgență, cu colegii mei din minister și cu dvs. (sectorul forestier — n. r.) vom forma grupuri de lucru ca să cristalizăm toate concluziile amendamentelor necesare pentru modificarea Legii 171/2010″.