Normele de aplicare la Programul “Prima chirie” pentru șomeri se află în dezbatere publică


Normele de aplicare la Programul “Prima chirie” prin care șomerii angajați la mai mult de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu primesc o primă de relocare au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Programul de Guvernare 2017-2020 prevede, la Capitolul ‘Politici publice în domeniul Muncii și Justiției sociale’, introducerea Programului ‘Prima chirie’ prin care se are în vedere stimularea mobilității forței de muncă. Ca urmare, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul României a aprobat, în luna ianuarie 2017, Ordonanța de Urgență nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial nr. 62/25.01.2017.

Conform documentului, prima de relocare se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și ca urmare a acestui fapt, își schimba domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectiva sau în localitățile învecinate acesteia.