Se propune modificarea Legii privind apărarea împotriva incendiilor


Un deputat a înaintat celor două camere ale Parlamentului o propunere legislativă ce vizează protejarea românilor care frecventează cluburi, baruri sau alte locuri publice de pericolele care îi pasc din cauza neamenajărilor corespunzătoare în caz de incendii. Propunerea legislativă vizează completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Acesta propune ca  până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de a realiza şi amplasa panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile repective. „Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu”, ar trebui să fie mesajul obligatoriu de afişat.