Absorbţia de fonduri europene, o problemă pentru România!


Deşi pare greu de explicat la prima vedere, dacă analizăm datele putem observa că România nu şi-a învăţat lecţia în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene. Nici acum, la mai bine de trei ani de la intrarea în noul calendar financiar 2014-2020, România nu a reuşit să-şi acrediteze autorităţile de management.

Un prim semnal de alarmă a fost tras chiar de către fostul ministru de Finanţe şi care s-a aflat şi la conducerea Ministerului Fondurilor Europene o bună perioadă. El a spus recent că România nu are acreditată nici o Autoritate de Management şi riscă să nu primească nici un ban de la Comisia Europeană. Efectele care ar putea fi catastrofale pentru România, mai ales pentru Guvernul Grindeanu, care va fi nevoit să majoreze deficitul la peste 4% din această cauză.