Cele mai importante decizii pronunţate de CEDO împotriva României în anul 2016


download (17)În 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat 4,347 de plângeri împotriva României, dintre care 4,089 au fost declarate inadmisibile sau radiate.

Cele mai reprezentative hotărâri în cauzele împotriva României în 2016 sunt:

Cauza Boacă și alții (hotărârea din 12 ianuarie 2016): Reclamanții s-au plâns de brutalitatea poliției, că ancheta care a urmat a fost defectuoasă și că victima a fost discriminată pe motiv că era de etnie romă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat că a fost încălcat art. 3 sub aspect material si procedural din Convenție și art. 14 coroborat cu art. 3 sub aspect procedural.

Cauza Cazan (hotărârea din 5 aprilie 2016): Reclamantul s-a plans, in special, ca a fost insultat si agresat la sediul politiei de catre un politist, in timp ce reprezenta in calitate de avocat, un client intr-o ancheta penala si ca nu a fost efectuata nicio ancheta efectiva de catre autoritatile competente ca urmare a plangerii sale penale impotriva politistului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 3 din Conventie atat sub aspect material cat si sub aspect procedural.

Cauza Muncaciu (hotărârea din 26 ianuarie 2016): Reclamantul a invocat încălcarea dreptului său la un proces echitabil în fața Tribunalului Cluj întrucât această instanță nu i-a comunicat, înainte de luarea deciziei, întâmpinarea depusă de partea adversă și a judecat recursul în lipsa acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

Cauza Bărbulescu (hotărârea din 12 ianuarie 2016): Cauza  privește concedierea unui angajat de către o companie privată pentru că a folosit internetul societății în scopuri personale în timpul programului de lucru, cu încălcarea regulamentului intern. Reclamantul s-a plâns, în special, de faptul că decizia angajatorului său de a-i desface contractul de muncă s-a bazat pe încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale și a corespondenței și că instanțele judecătorești naționale nu au reușit să protejeze acest drept al său.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu majoritate, a constatat că nu a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenție. Cauza este acum în fața Marii Camere.

Cauza Călin și alții (hotărârea din 19 iulie 2016): Cauza privește imposibilitatea reclamanților, care s-au născut în afara căsătoriei, de a-și stabili paternitatea întrucât dreptul la acțiunea în stabilirea paternității s-a prescris.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a hotărât că a fost încălcat art. 8 întrucât modul de aplicare a dispozițiilor referitoare la prescripția dreptului la acțiunea în stabilirea paternității, contravine Convenției.

Cauza Kanalas (hotărârea din 5 decembrie 2016): Cauza privește respingerea de către administrația penitenciarului a cererii reclamantului de a participa la înmormântarea mamei.
Curtea Europeană a hotărât, cu majoritate, că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție.