Ce se va întâmpla cu procesele penale după modificarea Codurilor penale?


dnaDirecția Națională Anticorupție a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea – prin ordonanță de urgență, a modificărilor Codului penal și Codul de procedură penală – o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare.

De aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.

2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile. Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.
Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.