Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar în anul școlar 2017 – 2018, în dezbatere publică


minedMinisterul Educației a pus în dezbatere publică proiectul privind metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar în anul școlar 2017 – 2018.

Potrivit proiectului, pe 22 februarie se vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.

Între 23 februarie — 2 martie se va organiza în fiecare unitate de învățământ “Ziua porților deschise”, în care părinții și copiii pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ.

Totodată, proiectul prevede că între 22 — 23 martie se va face afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

Între 24 — 30 martie se vor depune cereri-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a două, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare are ca termen data de 6 aprilie.

Același proiect prevede că între 7 și 13 aprilie se fac centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.