Inițiativa legislativă cetățenească privind declararea autonomiei Ținutului Secuiesc a fost publicată în Monitorul Oficial


 iniO inițiativă legislativă cetățenească privind declararea autonomiei Ținutului Secuiesc a fost publicată în Monitorul Oficial.

În expunerea de motive a inițiativei legislative se arată că Ținutul Secuiesc este o “regiune istorică, cu un trecut aparte, care s-a bucurat de o largă autonomie”, indiferent de statul din care făcea parte, inclusiv în timpul regimului comunist. Inițiatorii invocă principiul subsidiarității, susținând că toate comunitățile locale trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința treburilor care prezintă interes pentru ele.

Inițiatorii consideră că, în contextul în care regionalizarea trenează, este “utilă implementarea unui proiect-pilot, care să demonstreze că regionalizarea chiar este o soluție și pentru România”. Aceștia invocă un referendum “neoficial”, în care 99,8% din participanți, respectiv peste 210.000 de persoane, au votat pentru crearea unei regiuni administrative cu “prerogative sporite, menite a prezerva valorile, cultura, tradițiile și identitatea acestei regiuni”.

Inițiativa legislativă cetățenească este însoțită de avizul negativ al Consiliului Legislativ, care semnalează că aceasta vizează crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român.

A se acorda drepturi sociale și sporite de autoadministrare a unor entități administrativ-teritoriale, nerecunoscute de Constituția statului, organizate exclusiv pe baze etnice, pe baza ponderii unei minorități naționale, înseamnă a admite încălcarea principiului egalității dintre cetățenii aceluiași stat, indiferent de apartenența lor la o majoritate sau la una dintre minorități, contravenind flagrant normelor dreptului internațional în materie, dar și prevederilor constituționale.