Piaţa asigurărilor RCA va reveni la normal!


RCA-300x169Consiliul Concurenţei se aşteaptă ca piaţa de asigurări din ţara noastră să intre în normal, din luna aprilie, adică piaţa să funcţioneze cu preţuri rezonabile, a declarat preşedintele instituţiei.

Acesta a afirmat că va urmări ce se întâmplă iar în cazul în care va fi o explozie a preţurilor când se va finaliza perioada de plafonare vor exista semne de întrebare. S-a reamintit că anul trecut, Consiliul Concurenţei a plafonat tarifele RCA, aceasta fiind prima dată în 20 de ani când preţurile pe o piaţă teoretic liberă au fost plafonate.

Consiliul Concurenţei suspectează că firmele de asigurări din România au schimbat ilegal informaţii prin intermediul unei reviste de profil.

Instituţia a demarat din oficiu, în iulie 2015, o anchetă pe piaţa asigurărilor privind o posibilă încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), societăţile de asigurare membre UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare.