Legea energiei electrice și a gazelor naturale va fi modificată!


images (94)Legea energiei electrice și a gazelor naturale va fi modificată de noua coaliție de guvernare, urmând să fie impuse noi prevederi care ar putea afecta tarifele și taxele de transport și distribuție, dar și statutul funcționarilor din ANRE. Totodată, noua putere va analiza măsura în care va putea reveni asupra angajamentelor României de închidere a unor mine de cărbune.

Potrivit informațiilor în perioada următoare vor fi consultări la care vor participa principalele companii din domeniul energetic, dar și parlamentari, reprezentanți ai ministerelor, Autorității Naționale de Regelementare în domeniul Energiei, Autorității Naționale pentru Resurse Minerale, care vor lucra pe grupuri de lucru în vederea modificării Legii energiei electrice și a gazelor naturale.

Potrivit acestora “În ultimii zece ani, companiile privatizate din domeniul energetic au realizat profituri importante, fără a fi modificat nivelul redevențelor, și, în situația în care taxa pe construcții speciale a fost eliminată de anul acesta, noua putere consideră că astfel de marje importante de profit trebuie să se vadă în investiții ale marilor grupuri care operează în România, cu scopul îmbunătățirii serviciilor furnizate și asigurării unui preț corect pentru acestea”.