Year: 2016

  • Achizițiile publice se vor face doar online, până în 2018

    Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș, a avut o întâlnire cu reprezentanți din șase județe din regiunea Centru – Alba, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu. În cadrul întrevederii, preşedintele ANAP a declarat că până în anul 2018 toate achizițiile publice se vor face doar online. Bogdan Pușcaș speră că noul sistem electronic,…

  • Legea salarizării unitare in dezbatere publică

    Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat că proiectul Legii salarizării unitare se va realiza conform perioade stabilite, insă, dezbaterea  va avea loc în perioada lunii februarie – martie a anului viitor. În caz că Legea nu va fi promovată, federațiile din învățământ și celelalte federații din CSDR vor iniţia acţiuni de protest. “Calendarul,…

  • Recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex – Sesizare amânată

    Soluționarea excepției privind dispozițiile din Codul civil referitoare la recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex a fost amânată de Curtea Constituțională a României (CCR) pentru 27 octombrie. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat că acest caz a fost repus pe rol pe 27 octombrie din cauza că dosare necesită un studiu mai complex, şi necesită mai multă atenție și dosarul…

  • Supravegherea bolilor transmisibile – Proiect

    Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional pentru supravegherea bolilor transmisibile, precum și pentru abrogarea unor acte normative a fost publicat,  în dezbatere publică, de Ministerul Sănătății. Schimbările preconizate se referă la: – validarea datelor referitoare la bolile transmisibile va fi făcută de către medicul epidemiolog din direcția de sănătate…

  • Senatul respinge înăsprirea sancţiunilor prevăzute de Codul Rutier

    Senatorii au respins un proiect care ar fi adus amenzi mai mari pentru şoferii care nu respectă Codul Rutier, fiindcă reprezentanţii Ministerului de Interne au cerut mai mult timp de analiză şi nu şi-au exprimat punctul de vedere faţă de această propunere. Un grup de senatori a propus ca amenzile pentru staţionare ilegală, viteză excesivă,…

  • Legea pentru ratificarea Deciziei Consiliului UE, promulgată

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat decizia Consiliului UE după ce a fost amânată jumătate de an din cauza absenteismului. Pe 19 septembrie 2016, decizia a fost adoptată cu 349 de voturi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Legea promulgată de șeful statului este cea pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom privind…

  • Organizarea şi funcționarea Ministerului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice – Proiect

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat, spre dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare. Modificările propuse se referă la crearea unui post de Secretar de Stat pentru pregătirea profesională în sistem dual,…

  • Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2016 al Administraţiei Naţionale “Apele Române”

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a supus dezbaterii publice un Proiect de HG pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2016 al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Schimbările preconizate prin proiectul de act normativ se referă la asigurarea desfășurării în condiții optime a planului de gospodărire a…

  • Asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată – Proiect

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a publicat, spre dezbatere publică, proiectul de HG privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice și fizice care desfășoară activități economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha și Procedura de acordare de la…

  • HG pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare întocmirii proiectelor de amenajamente pastorale

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare întocmirii proiectelor de amenajamente pastorale, precum şi pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi…