Year: 2016

  • Statul acordă ajutor pentru achiziţionarea de animale. Află care sunt condiţiile pentru a beneficia de acesta!

    Potrivit legislaţiei statul acordă ajutoare anumitor categorii de persoane în scopul dezvoltării anumitor ramuri. O noutate legislativă în domeniu o reprezintă Hotărârea nr. 723/2016 privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru achiziţionarea de către producătorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne” publicată…

  • CCR ar putea fi obligată să se pronunţe în cel mult 30 de zile de la sesizare

    Deputaţii UDMR Marton Arpad, Mate Andras şi Kerekes Karoly au iniţiat un proiect de lege care obligă Curtea Constituţională (CCR) să se pronunţe în 30 de zile de la momentul în care au fost sesizaţi. “Curtea Constituţională se pronunţă în cel mult 30 de zile de la sesizare”, este alineatul introdus de iniţiatori în Legea…

  • Care sunt limitele urmăririi veniturilor băneşti?

    Poprirea din salariu nu este un subiect tocmai plăcut însă este important să ştim ce drepturi avem în cazul în care ne aflăm în această situaţie. Potrivit ştirilor juridice, trebuie să avem în  vedere că trebuie respectate mai multe reguli la dispunerea propririi. Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât…

  • Metodologia privind acreditarea şi evaluarea şcolilor doctorale, în dezbatere publică

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de Metodologie privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale. Documentul este în dezbatere publică până pe 26 octombrie. Metodologia este structurată pe trei mari domenii – capacitate instituţională, eficacitate educaţională şi management al calităţii – din care derivă criteriile şi indicatorii de…

  • Veşti bune pentru salariaţi! 24 ianuarie este zi liberă!

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi liberă nelucrătoare, cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri. Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii. Astfel prin Legea…

  • Legea care completează C. muncii a fost publicată

    În Monitorul Oficial a fost publicată legea care completează Codul Muncii şi  care introduce o nouă zi liberă. Prin urmare, a fost publicată Legea care prevede că data de 24 ianuarie este sărbătoare legală și zi nelucrătoare, pentru a marca unirea Principatelor din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Proiectul legislativ a fost adoptat în luna septembrie de deputați…

  • Noi reguli pentru eliberarea apostilei pentru actele administrative oficiale!

    Mulți români nu știu ce au de făcut atunci când li se cere să facă demersurile necesare pentru a apostila anumite acte. În primul rând, trebuie să știți că apostila este un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat care a semnat Convenția de la Haga din 1961, o ștampilă care este aplicată pe…

  • De la 1 ianuarie 2017 anumite activități vor avea un impozit specific. Care sunt acestea și ce reguli se vor aplica ?

    S-a decis că începând cu 1 ianuarie 2017 să se aplice un sistem de impozitare specific pentru firmele care activează în domeniul turistic, restaurante, catering, baruri și alimentație publică. Noutățile legislative prevăd că aceste firme vor achita un impozit specific în funcție de suprafață, de localitate, fără să aibă vreo pondere în acest calcul cifra…

  • Asociațiile și fundațiile care înființează și administrează unități de asistență socială primesc subvenții!

    Uitându-ne în jur putem vedea cum soarta nu a fost la fel de generoasă cu unii dintre semenii noștri. În scopul de a-i ajuta, s-au creat unități de asistență socială care furnizează pentru cei aflați în nevoie ajutor financiar, material, moral și consiliere. Aceste programe de asistență socială vizează familiile sărace, persoanele dependente de alcool…

  • Plafonarea tarifelor RCA – analiza proiectul de Hotărâre

    Proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA va fi analizat de Consiliul Concurenţei cu scopul verificării stabilirii corecte a mecanismului fără crearea discriminări pe piaţă. Reamintim că Legea concurenţei are ca scop protecţia şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. “Conform reglementărilor în domeniul concurenţei, când se constată apariţia unor situaţii…