Year: 2016

  • Cât ne costă imigranții care vin în România?

    Octavian Paler spunea că „un om are o singură patrie, restul sunt țări.” Probabil că după această vorbă se ghidează și cei care pleacă din țara lor și pribegesc prin lume căutând un loc unde să se așeze, să fie bine primiți, găzduiți și să aibă un trai pe care patria lor nu li l-ar…

  • Comisiile de insolvenţă. Cum se constituie şi ce atribuţii au?

    Atunci când românul nostru nu mai are motive de laudă, tot găseşte o soluţie. Se laudă cu trecutul său glorios, lipsit de datorii! Dar vremurile în care până şi pruncii vor veni pe lume gata îndatoraţi nu sunt chiar departe. De fapt, mulţi dintre copiii de azi, vor munci, ca adulţi, să plătească datoriile făcute…

  • Noi reguli pentru autorizarea taximetriștilor

    Ordonanţa Guvernului nr. 8/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 66/2016. Actul normativ stabilește că pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, conducătorul auto nu…

  • Program de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi “Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip…

  • Inițiativă legislativă privind scoaterea actului de Justiție de sub influența factorului politic

    Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că a inițiat o propunere de lege “pentru a scoate actul de Justiție de sub influența politicului”. În acest sens, se propune modificarea articolului 53 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție își numește, dintre judecătorii care au…

  • Pedepsele nu vor mai putea fi micşorate prin scrierea de lucrări în detenţie

    În şedinţa CSM din 27 ianuarie, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că va publica proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care va fi eliminată posibilitatea deţinuţilor de a-şi micşora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare. Actul normativ prevede abrogarea articolului 96, litera f, din Legea nr. 254/2013, publicată…

  • Proiect de lege privind Securitatea cibernetică a României

    Proiectul de lege privind Securitatea cibernetică a României a fost lansat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională. Scopul principal al proiectului constă în stabilirea cadrului general de reglementare a activităților în domeniul securității cibernetice, cu asigurarea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în spațiul cibernetic, dar şi atingerea unor obiective: crearea unei…

  • Întărirea protecției victimelor violenței domestice

    La Senat a fost depusă propunerea legislativă de modificare a Legii pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – Legea 217/2003 – menită să întărească protecția victimelor violenței domestice. Iniţiatorul propunerii legislative deputatul Remus Cernea propune elaborarea unui manual privind violența în familie, ca instrument de lucru adresat polițiștilor și care să ofere sprijin procurorilor pentru conducerea…

  • Fără autorizaţia ISU, cantinele şcolare ar putea fi închise

    Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Ion Burlui, a declarat că cantinele şcolare care nu au autorizaţie ISU riscă să fie închise întrucât sunt asimilate unităţilor de alimentaţie publică. Burlui a mai precizat că cantinele şcolare ocazional sunt folosite pentru diverse întruniri sau festivităţi, astfel îşi schimbă caracterul de construcţie de învăţământ în…

  • Proiect privind programele de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2016–2018

    La 28 ianuarie 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2016–2018. Finanţarea programelor de interes naţional va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului…