Year: 2016

  • Noi modificări la Statutul aleşilor locali

    Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care stabileşte dreptul consilierului local sau judeţean de a lua parte la votul consiliului local sau judeţean prin care este ales sau schimbat din funcţia de viceprimar, respectiv preşedinte sau vicepreşedinte al CJ. Propunerea legislativă a fost adoptată tacit în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi…

  • De la 1 august, cercetătorii şi serviciile de cercetare nu vor mai achita impozit pe venit

    Premierul Dacian Cioloş a declarat că cercetătorii şi serviciile de cercetare-dezvoltare nu vor mai plăti impozit pe venit, scutire ce se va aplica de la 1 august 2016. Acesta a justificat decizia luată de Executiv prin nevoia de stimulare a activităţii inovative şi a interesului tinerilor de a se forma şi lucra în cercetare-dezvoltare. “În cifre absolute,…

  • E acceptabil ca modificarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor să fie reglementată prin ordin ministerial?

    „Ori laie, ori bălaie”, se spune uneori, într-un limbaj neaoș, țărănesc. În limbaj formal, academic, zicala aceasta poate fi interpretată în sensul că, de regulă, ambiguitatea nu este dezirabilă; că trebuie evitată. Pe tărâm legislativ, ambiguitatea este, întotdeauna, un oaspete nedorit. La fel și neconstituționalitatea! O prevedere legală poate fi constituțională sau ba. Nu este tolerabilă…

  • Modelul și conținutul formularului 088 – Proiect de modificare

    Proiectul de Ordin al președintelui ANAF pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 3841/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 088 ”Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”, a fost publicat, în dezbatere publică, pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Formularul 088 se completează…

  • Legalitatea actelor adiționale propuse de CNAS pentru luna iulie

    Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) consideră nelegale actele adiționale propuse de CNAS a fi încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie. Potrivit unui comunicat, medicii de familie susţin că prin adresa trimisă de CNAS cu nr. P4775/23.06.2016 sunt puși în situația de a încheia un…

  • Ai restanţe la întreţinere? Care sunt prevederile legale aplicabile în stabilirea penalităţilor?

    În cazul în care proprietarii de apartamente au restanţe, potrivit legislaţiei în vigoare li se poate stabili de către asociaţia de proprietari şi penalizările aferente sunei restante. Poate va-ţi întrebat vreodată de ce penalităţile sunt stabilite de către asociaţia de proprietari şi nu de legislaţia în vigoare privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii…

  • MySMIS va avea cinci module funcționale până în luna octombrie

    Potrivit declaraţiilor ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sistemul informatic pentru fonduri europene, MySMIS, va avea cinci module funcționale până în luna octombrie, iar celelalte module vor fi gata în primăvara anului viitor. “Am convenit împreună cu Comisia Europeană un calendar care presupune ca până în octombrie să avem 5 module funcționale în acest sistem, adică să ajungem…

  • Modificări europene în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal

    Regulamentul care abrogă directiva 95/46/CE cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora a fost publicat în Jurnalul oficial al Uniunii Europene încă de luna trecută. Adoptarea Regulamentului  (UE) 679/2016 reprezintă un pas important în conturarea unui cadru unitar şi bine reglementat la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte…

  • Programul redus al salariatei însărcinate se introduce în Revisal?

    Salariatele însărcinate beneficiază de dreptul la reducerea duratei normale a timpului de muncă. Astfel, art. 13 din OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă prevede faptul că, pe baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă a cărei stare de sănătate nu îi permite îndeplinirea duratei normale de muncă, poate beneficia de reducerea cu…

  • Trusa de prim ajutor de la firmă conţine toate elementele?

    Acccidentele de muncă nu sunt un subiect care poate fi tratat superficial. Chiar şi accidentele aparent minore trebuie să fie tratate în mod corespunzator. Dar acest lucru este posibil numai dacă trusa de prim ajutor este la îndemâna angajaţilor. Având în vedere  că siguranţa angajaţilor este un subiect important, în cazul în care nu există…