Se schimbă Codul rutier!


images-93Vești bune pentru bicicliști! Guvernul a adoptat o Hotărâre potrivit căreia distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete va fi de minimum 1,5 metri, în loc de o ”distanță laterală suficientă”, așa cum era prevăzut anterior.

Pe de altă parte, actul prevede și o serie de obligații pentru conducătorii de biciclete.

De asemenea, actul normativ se referă și la o serie de obligații stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete și care au fost aduse în acord cu realitățile tehnice/tehnologice actuale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, și să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spițele roților; se specifică distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete, de minimum 1,5 m, în loc de o „distanță laterală suficientă”.