Sistemul educaţional din România a rămas încremenit chiar după cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, cheltuielile cu educaţia fiind constante la 4% din PIB, s-a redus numărul de absolvenţi de Bacalaureat, iar o decizie cu impact negativ pentru economie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Însă, părţile
pozitive consideră că sunt şi îmbunătăţiri în acestui domeniu, de exemplu, reabilitarea multor şcoli şi formarea profesorilor din fonduri europene.
“În momentul de faţă, România anului 2016 are încă un sistem educaţional din veacul trecut, ceea ce este inadmisibil. Sigur că s-au întâmplat şi lucruri pozitive în sistemul educaţional, dar dominanta din punctul meu de vedere a acestei decade este un timp pierdut pentru educaţie decât în folosul ei”, a declarat expertul în
educaţie, Marian Staş.
Fostul ministru al educaţiei este de aceeaşi părere că odată cu aderarea la UE s-a făcut un mare pas înainte şi mulţi paşi înapoi în domeniul educaţiei.