Plasarea emisiunilor de obligaţiuni programată a eşuat


Euro

Plasarea emisiunilor de obligaţiuni programată, în valoare de 500 milioane de lei, pe cinci ani, planificată de Ministerul Finanţelor Publice, nu a avut loc, din cauza neacceptării cererilor în valoare de peste 554 milioane de lei din partea băncilor comerciale.

Împrumuturile în valoare de 3,33 miliarde de lei de la băncile comerciale, planificate în luna noiembrie 2016 de MFP erau destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde de lei). De asemenea se prognozează atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe într-un volum de 4,5 miliarde de euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului.