Schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice


hexi-pharma01-465x390

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care aduce schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice.

Prin această ordonanță de urgență se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa această funcţie. Astfel, selecția managerilor se va putea face și din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite. Nu va fi obligatoriu să fie cadru universitar sau medic primar, cum a fost până în prezent.

De asemenea, au fost extinse și incompatibilitățile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director. Astfel, aceste funcții devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale.

Pentru ocuparea acestor funcţii vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane.

Potrivit actului normativ, condițiile de exercitare a activităților de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătății și prin contractul de management.