Consolidarea poziţiei de acţionar a statului la unele societăţi şi îmbunătăţirea mediului concurenţial


computer

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică un Proiect de Ordonanţă de urgenţă privind consolidarea poziţiei de acţionar a statului la unele societăţi şi îmbunătăţirea mediului concurenţial, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Prin consolidarea poziţiei de acţionar a statului se crează posibilitatea întăririi anumitor domenii de interes strategic, precum şi creşterea atractivităţii şi eficienţei societăţilor şi a valorii economice, în beneficiul cetăţenilor români, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ.

Astfel, Statul, prin instituţiile publice implicate, poate cumpăra acţiuni emise de societăţi, prin intermediul pieţelor de capital, cât şi direct, de la alţi acţionari şi poate efectua schimburi de pachete de acţiuni cu alţi acţionari, prin metode competitive şi transparente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Mandatul acordat instituţiei publice implicate şi modalitatea de cumpărare şi schimb de acţiuni care au ca scop consolidarea poziţiei de acţionar a statului se aprobă prin hotărâre a guvernului.

Finanţarea cheltuielilor legate de operaţiunile necesare cumpărării şi schimbului de pachete de acţiuni se asigură din bugetele de venituri şi cheltuieli aferente activităţii de privatizare ale instituţiilor publice implicate, aprobate în condiţiile legii şi din bugetul de stat, se mai arată în proiectul de act normativ.