Cine poate efectua rețineri salariale în cazul executării silite


descarcare-47Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din veniturile obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii a fost aprobată de,  în calitate de for decizional, Camera Deputaților.

Astfel, au fost aprobate prevederile potrivit cărora reținerile din salariile persoanelor fizice, în baza executărilor silite, vor fi făcute direct de către angajatori şi doar numai în baza unor sentinţe judecătoreşti investite cu formulă executorie, prin birourile executorilor judecătoreşti, în condiţiile legii.

Propunerea legislativă prevede şi faptul că veniturile debitorilor obţinute în baza unor contracte privind raporturi de muncă virate în conturile lor bancare nu mai pot face obiectul nici unei alte reţineri ulterioare, sub nici un motiv, obligaţia executorilor de a se asigura atunci când extind executarea silită la conturile bancare ale persoanelor fizice debitoare, că sumele pentru care se solicită executarea nu sunt dintre cele provenind din contracte privind raporturi de muncă, iar acestea nu au mai făcut obiectul unor alte executări silite anterioare.