Ministerul Sănătății a supus spre consultare publică Proiectul de Ordin privind componenţa, atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății.
Potrivit actului normativ, au fost propuse:
a) Existența unui perioade intermediare, limitate în timp, de organizare a comisiilor de specialitate doar prin numirea membrilor de către ministrul sănătății;
b) Deschiderea posibilităților de integrare în activitatea unui for decizional de înaltă specializare prin participarea personalităților din mediul academic, de cercetare, medical sau universitar;
c) Selecția membrilor comisiilor de specialitate în baza unor criterii clare de competență, profesionalism și integritate;
d) Stabilirea unor reguli clare de subordonare, comunicare și finanțare a activităților comisiilor de specialitate;
e) Gestionarea mai bună a responsabilităților în fața riscului unui conflict de interese.
Totodată, documentul cuprinde metodologia necesară pentru acordarea indemnizației prevăzute în alin. 3, art. 16 din legea 95/2006. Astfel, fiecărui membru al comisiilor de specialitate i se va putea acorda o indemnizație lunară în cuantum de 10% din indemnizația secretarului de stat. Având în vedere această prevedere legală, valoarea lunară a indemnizației primite de un secretar de stat (7500 lei), numărul membrilor unei comisii de specialitate (8) și numărul comisiilor de specialitate aprobate prin prezentul ordin (54) se poate evalua și impactul bugetar al acestei măsuri. Prin urmare, pentru funcționarea lunară a tuturor comisiilor de specialitate, Ministerul Sănătății ar putea plăti 320.000 lei iar anual nivelul maxim al indemnizațiilor acordate poate fi de 3.850.000 lei.