Legea educaţiei fizice şi sportului se modifică


sports balls over a grey background

În Monitorul Oficial nr. 773 din 4 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 61/2016 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.

Actul normativ prevede următoarele modificări:

  • în îndeplinirea atribuţiilor privind premierea sportivilor, Ministerul Tineretului şi Sportului va respecta principiul nediscriminării, acordând premii egale sportivilor cu sau fără nevoi speciale pentru acelaşi tip de performanţe, obţinute la competiţii naţionale şi internaţionale oficiale;
  • se introduce art. 67^1, unde sunt enumerați cei care pot fi considerați participanți la activitatea sportivă;
  • în cuprinsul legii, sintagma “salarii medii brute pe economie” se înlocuieşte cu sintagma “câştiguri salariale medii brute pe economie”;

De asemenea, OUG clarifică şi modul în care se calculează rentele viagere, eliminând inechităţile actuale şi stabilind o manieră de calculare a rentelor lipsită de echivoc şi în conformitate cu valoarea perforanţelor obţinute.