-
Stabilirea de către legiuitor a unui termen special de prescripţie încalcă prevederile constituţionale?
În cazul în care s-a produs o pagubă în patrimoniul unei persoane, aceasta din urmă are posibilitatea de a formula o acţiune pentru repararea pagubei. Legislaţia prevede că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea…
-
Condiţiile în care poate avea loc împăcarea părţilor creează o situaţie de discriminare?
Legislaţia penală prevede că în anumite cazuri poate interveni împăcarea părţilor, conform art. 159 C. penal, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc…
-
Au fost acordate scutiri de impozite pentru soțiile veteranilor de război. Și nu numai!
Contrar unor aparențe, nimic nu-i ancorat în veșnicie. Nici măcar taxele și impozitele! Nu toate impozitele apar azi și dispar mâine sau după doar câteva luni, dar… se mai întâmplă și minuni. Sunt miracole care trebuie consemnate și relatate cu lux de amănunte. Începând cu prima zi a lui 2016, pentru bunurile deținute în comun…
-
Cum se obține autorizația de securitate la incendiu? Cine trebuie să o obțină și care este termenul limită?
A fost nevoie de o tragedie și de moartea unor tineri ca să ne dăm seama cât de vulnerabili suntem în materie de respectare a prevederilor privind prevenția incendiilor. Nu avem nici o bază legislativă prea clară, interesul celor care verifică localurile și spațiile frecventate de multe persoane este scăzut și, de la nepăsarea autorităților…
-
Care poate fi obiectul judecăţii în cazul unei excepţii de neconstituţionalitate?
Potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, iar scopul său este garantarea supremaţiei Constituţiei. Realizarea acestui scop are loc, în principal, prin îndeplinirea de către Curtea Constituţională a atribuţiilor sale de control al constituţionalităţii legilor, fie de control a priori, constând în soluţionarea obiecţiilor de…
-
Restituirea sumelor pentru o plată nedatorată. Vechile prevederi vs. Noile prevederi fiscale
În ultimul timp se vorbeşte tot mai des de faptul că statul doaria, încasează taxe, impozite, iar în cazul în care din eroare aiiachitat o taxă pe care nu erai obligat să o achiţi trebuie să ne supunem unei proceduri, să facem cereri, aprobări, returnarea sunei are loc într-un anumit termen. Vechea legislaţie în materie…
-
Sindicatele din sănătate anunţă posibile proteste
Sindicatele din sănătate atenţionează că de la 1 octombrie, în situaţia în care drepturile acestora nu vor fi acordate integral, vor asigura doar gărzile obligatorii. De asemenea, nu sunt excluse protestele. “Este nepermis ca un medic în România, în 2016, la 1 august, sa aibă un salariu de 5.100 de lei, salariul maxim a unui medic primar cu peste 25 de…