Reuniune pe tema pregătirilor României pentru negocierea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană


ciolos-iohanis
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut o reuniune de lucru cu o echipă guvernamentală, condusă de prim-ministrul Dacian Cioloş, pe tema pregătirilor României pentru negocierea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În urma discuţiilor detaliate despre implicaţiile pe care Brexit le are pentru România, s-a agreat desemnarea, în scurt timp, a unui responsabil la nivel guvernamental, care să gestioneze această problematică, persoană care va coordona o echipă de experţi special desemnată în acest scop.

Plecând de la demersurile deja întreprinse de autorităţile române, responsabilul desemnat va avea ca sarcină centralizarea şi prelucrarea analizelor şi evaluărilor făcute la nivel sectorial, cu privire la acest proces.

De asemenea, având în vedere poziţiile asumate de România cu privire la Brexit, vor fi elaborate propuneri de linii directoare în desfăşurarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost discutate şi elemente privind viziunea României referitoare la procesul de reformare a Uniunii Europene, în contextul Brexit.

S-a convenit că, având în vedere opţiunea fundamentală a României de sprijin pentru continuarea integrării europene, autorităţile române să fie pregătite să prezinte propuneri în cadrul procesului de reflecţie care se desfăşoară în prezent la nivel european.