România trebuie să facă parte din spațiul Schengen și cu drepturi, nu doar cu obligații


ueÎn cadrul unei întâlniri cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Națională a Franței, condusă de președinta Comisiei, Danielle Auroi, aflată a Bucureşti, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Ana Birchall a declarat că România trebuie să facă parte din spațiul Schengen, iar acest aspect trebuie discutat la primul Consiliu JAI, care va avea loc în perioada următoare.

În principal, agenda discuțiilor s-a referit la evoluțiile cu privire la spațiul Schengen, gestionarea migrației, politica europeană de vecinătate și viitorul Uniunii Europene.

Parlamentarul român a precizat că, alături de Franța, țara noastră depune eforturi mari pentru consolidarea securității Europei, fiind un actor activ în combaterea fenomenului terorist.

De asemenea, așa cum a transmis în mesajul său și președintele Francois Hollande, Franța recunoaște dreptul României de a adera la spațiul Schengen, a menţionat Danielle Auroi.