Concluziile celei de a 16-a sesiuni ale proiectului ”România Competitivă” privind Cercetarea, Dezvoltarea și Inovarea


193175_articol_04795300_55186600La Casa Academiei Române s-a desfăşurat cea de a 16-a sesiune de consultare, cu tema Cercetarea, Dezvoltarea și Inovarea, din seria consultărilor ce au loc pe marginea proiectului ”România Competitivă”..

Astfel, dezbaterea s-a axat în jurul următoarelor obiective:

  • Crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa mediului privat – IMM-uri care introduc produse sau servicii inovative – țintă 2020 – 20% din total (față de 12,8% în 2015), creșterea cheltuielilor private ale întreprinderilor pentru CDI până la 1% din PIB.) prin măsuri precum îmbunătățirea cadrului fiscal (facilități fiscale, reglementări privind contabilitatea cercetării) sau crearea unor fonduri de capital de risc și de garantare.
  • Concentrarea pe soluție tip cluster (pol de competitivitate – ex. Laser Valley Măgurele) unde trebuie atrași operatori economici și prioritizate domeniile și proiectele CD&I pentru finanțare prin măsuri precum concentrarea finanțării publice și concentrarea investițiilor în infrastructuri prioritare la nivelul UE și integrarea acestora în proiecte de dezvoltare regională.

De asemenea, s-a pus accent pe:

  • Importanța educației în dezvoltarea abilităților care să creeze premisele pentru dezvoltarea domeniului Cercetării, dezvoltării și inovării precum – introducerea în curricula a orelor privind dezvoltarea gândirii creative, dezvoltare și marketing de produs, creație tehnică etc.
  • Stimularea parteneriatelor între institutele de cercetare, universități și mediul privat
  • Corelarea programelor de cercetare susținute prin facilități fiscale cu impactul în creșterea economică (monitorizarea performanțelor)
  • Introducerea în sistemul de achiziții publice a unor criterii care sa stimuleze inovarea
  • Ideea creării unui hub cognitiv în cadrul unui parteneriat public-privat pentru utilizarea datelor (machine learning)
  • Importanța inventarierii datelor existente în cadrul insitutelor de cercetare și a inventatorilor și invențiilor pentru a putea face o promovare corespunzătoare pe piața internă și externă
  • Debirocratizarea și simplificarea proceselor de finanțare și subvenții pentru domeniul CDI.

La dezbateri s-au întrunit reprezentanţi ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice prin Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare, ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ANRE, ai institutelor de cercetare, asociaţiilor patronale şi profesionale, Băncii Naţionale a României, Academiei Române, ai mediului de afaceri, sectorului academic şi non-guvernamental.

,