Guvernul a informat că România va împrumuta 48 milioane euro de la BIRD pentru finanţarea unui proiect cu privire la controlul integrat al poluării cu nutrienţi, în vederea alinierii la cerinţele Directivei UE a nitraţilor de protejare a calităţii apei prin prevenirea poluării apelor subterane.
Astfel, actul normativ va cuprinde atât investiţii la nivel de comunităţi locale pentru reducerea acestui tip de poluare, cât şi măsuri de consolidare a capacităţii instituţionale.
Totodată, în cadrul proiectului va fi organizat un program complex de pregătire şi formare a personalului instituţiilor de nivel naţional, regional şi judeţean pentru monitorizarea, controlul şi raportarea datelor în cadrul Directivei UE a nitraţilor şi a Directivei-cadru în domeniul apei. Pe lângă aceasta, va fi furnizată asistenţă tehnică pentru actualizarea Codului de bune practici agricole şi vor fi organizate activităţi de training şi demonstraţii la nivelul fermelor, pentru promovarea adoptării şi respectării de către fermieri a acestui Cod.
Proiectul de lege aprobat de Guvern va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.