Ministrul Sorin Bușe, a anunţat că Guvernul a aprobat Masterplanul General de Transport al României, document strategic care reglementează principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal.
Actul normativ stabileşte cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, dar şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030. De asemenea, documentul stabilește obiectivele strategice, coridoarele de transport, intervențiile specifice și scenariile de implementare pentru dezvoltarea echilibrată, sustenabilă și armonizată cu obiectivele strategice transeuropene a infrastructurii de transport de pe teritoriul țării noastre.
Master Planul General de Transport al României va contribui la dezvoltarea sustenabilă a României pe termen lung, prin creșterea conectivității intermodale (legături create prin combinarea tuturor modurilor de transport) între regiuni, accesul populației și al mediului de afaceri la rețeaua de transport și susținerea dezvoltării regiunilor cu potențial de creștere economică.