Proiect de modificare a Legii administraţiei publice locale


primar condamnat
Mai mulţi senatori şi deputaţi de la PSD, PNL şi independenţi au depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001 potrivit căreia primarii vor putea să îşi angajeze, în limita numărului maxim de posturi disponibile, un consilier personal pe probleme de diaspora, pentru a menţine legătura cu românii care trăiesc în afara ţării.

Astfel, potrivit proiectului, primarii oraşelor, municipiilor, ai municipiilor reşedinţă de judeţ, primarul Bucureştiului precum şi fiecare dintre primarii primăriilor de sector din Bucureşti pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, la cabinetul primarului, compartiment distinct format dintr-un consilier personal pentru relaţia cu diaspora, membru al cabinetului primarului.

Prin propunerea legislativă se doreşte “o legătură extrem de strânsă între românii de pretutindeni şi România, dar şi o implicare directă şi continuăîn dezvoltarea ţării noastre”.