Fixarea primului termen de judecată este un moment important în cadrul procesului civil. Astfel, judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. În legislaţie, aceste dispoziţii sunt reglementate în art. 201 alin. 1) C. de procedură civilă. Dacă analizăm acest alineat am putea considera că se încalcă anumite dispoziţii constituţionale prin crearea unei discriminări.
Cum s-a motivat excepţia?
Dispoziţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă au caracter discriminatoriu, prin faptul că nu acordă drepturi egale în faţa instanţei de judecată, limitând dreptul la apărare al pârâtului la un termen fix de 25 de zile, calculat de la data primirii cererii de chemare în judecată, după care acesta este privat de dreptul de a propune probe sau de a invoca excepţii, spre deosebire de dreptul reclamantului, care se poate exercita neîngrădit până la primul termen de judecată. Astfel, prin limitarea exercitării dreptului la apărare al pârâtului la un termen fix, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, se încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, în condiţiile în care, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, reclamantul este îndreptăţit la modificarea acţiunii sale până la primul termen de judecată, care se întinde de la data înregistrării acţiunii în instanţă până la primul termen de judecată, care se fixează de către judecător la un interval de până la 60 de zile, calculat de la data primirii de către instanţă a răspunsului la întâmpinare de către reclamant, aşa cum arată alin. 3 al art. 20 din Codul de procedură civilă. Spre deosebire de reclamant, în intervalul de timp dintre depunerea întâmpinării şi primul termen de judecată, pârâtul este îngrădit la o apărare pe fond şi doar parţial pe excepţii (excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţiile de ordine publică), în timp ce reclamantul are toate drepturile procesuale intacte (de a-şi modifica acţiunea în orice fel, de a propune probe, de a invoca excepţii etc.), având un avantaj care pentru pârât este insurmontabil.
Cum a motivat Curtea Constituţională?
Se atrage atenţia asupra faptului că această opţiune a legiuitorului nu poate avea ca efect atingerea substanţei dreptului, respectiv, în cazul de faţă a dreptului la apărare, privit ca garanţie a dreptului la un proces echitabil. Sancţiunea decăderii impusă de legiuitor urmăreşte un scop legitim, respectiv disciplinarea părţilor, asigurarea celerităţii judecării cauzei, ea este adecvată şi necesară pentru atingerea acestui scop în sensul că posibilitatea indicării dovezilor a fost una efectivă – şi nu iluzorie – în etapa anterioară începerii propriu – zise a judecăţii, pârâtul dispunând de un timp suficient (25 de zile) pentru formularea întâmpinării. În privinţa existenţei unui just echilibru între interesele concurente, respectiv cel de bună administrare a justiţiei, în vederea asigurării unei ordini şi discipline procesuale, pe de o parte, şi exigenţele dreptului la apărare, pe de altă parte, Curtea constată că între acestea nu există un dezechilibru, întrucât sancţiunea procesuală impusă nu este nici excesivă şi nici nerezonabilă, din contră, ea asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină o previzibilitate sporită în privinţa desfăşurării ulterioare a procesului. A respins, ca neîntemeiată, această excepţie prin Decizia nr. 528/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 655/2016.
Trebuie să avem în vedere că sancţiunea procesuală a decăderii este una proporţională cu scopul legitim urmărit şi nu este de natură a afecta substanţa dreptului la apărare. Ştirile juridice arată că nu se pot absolutiza nici exigenţele dreptului la apărare, acesta trebuind, pe de o parte, să cunoască o reglementare statală corespunzătoare, iar, pe de altă parte, să se integreze în concepţia procesului civil, astfel cum a fost configurat de noua reglementare procesual civilă.