Noi reguli de stabilire a impozitului pe profit spre finalul anului


57960776590e7site_634

Până la sfârşitul acestui an, Guvernul vrea să modifice regulile de stabilire a impozitului pe profit pentru a contracara operaţiunile unor firme de a-şi reduce sarcina fiscală.

Astfel, se vor intensifica verificările la firme considerate ca având un risc fiscal asociat preţurilor de transfer şi se vor extinde la nivel naţional controalele împotriva muncii la negru.

Proiectul care va conţine reguli fiscale privind stabilirea impozitului pe profit va fi redactat în următoarele luni.

În ceea ce priveşte controlul muncii la negru, acesta va fi extins la nivel naţional până la începutul toamnei şi vor fi vizate în primul rând atelierele de confecții, firmele de pază, magazinele alimentare, operatorii de transport şi depozitele.