Month: July 2016

  • Modificarea contractelor în curs de executare în cazul în care s-a constatat o clauză abuzivă. Constituţionalitate

    Deşi legea interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, practica arată că astfel de clauze există în nenumărate contracte. În legislaţia românescă, legea care conţine prevederi cu referire la clauzele abuzive este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori publicată în Monitorul Oficial nr. 543/2012, forma republicată.…

  • Se acordă sprijin pentru menţinerea tradiţiilor şi moştenirii spirituale

    Lumea din care face parte ţăranul român a fost dintotdeauna bogată în obiceiuri şi tradiţii. Acestea par a fi pentru cei care le privesc din exterior, manifestări folclorice fabuloase. Pentru cei care le cunosc însemnătatea, ştiu că aceste obiceiuri şi tradiţii ascund înţelesuri profunde, despre relaţiile interumane şi despre relaţiile oamenilor cu natura. Prin astfel…

  • CCR: Legea pensiilor pentru aleşii locali este neconstituţională

    Curtea Constituţională a României (CCR) a dat câştig de cauză pentru a doua oară, Guvernului, şi a hotărât că legea pensiilor pentru aleşii locali este neconstituţională. În data de 27 iunie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la legea pensiilor speciale ale aleşilor locali, anunţul fiind făcut de prim-ministrul Dacian Cioloş. “Am hotărât să trimitem din nou acest proiect de lege…

  • Reexaminarea legii privind impozitul specific în turism

    Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Astfel, şeful statului cere reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin obiectivul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri, în…

  • Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin nu încalcă dispoziţiile constituţionale

    Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin a primit mai multe obiecţii şi nu puţini au fost cei care au considerat că aceste dispoziţii nu sunt constituţionale iar alegerea dintr-un singur tur al primarului nu reprezintă vocea majorităţii cetăţenilor deoarece dacă am compara numărul de voturi primite de primul candidat cu numărul de voturi primite…

  • Comisionul de administrare a creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv

    Prin Decizia civilă nr. 445/6 iulie 2016, Tribunalul Suceava apreciază că prin apelul formulat de către apelantul pârât, sentința apelată a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că comisionul de administrare a creditului, este exceptat de la controlul caracterului abuziv, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele cu privire la aceste elemente ce definesc obiectul principal…

  • Vinzi un imobil? Care este procedura de declarare și plată a impozitului aferent transferului proprietății?

    Poate că una dintre cele mai uzitate tranzacții este cea de vânzare a unui imobil. Aparent pare o operațiune simplă, însă vânzătorul are obligația de a declara și de plăti impozitul aferent respectivei tranzacții. Pentru a descuraja specula imobiliară prin care unii cumpărau imobile la un preț avantajos și le vindeau imediat, legiuitorul a decis,…

  • Reguli noi cu privire la liberul acces la informațiile de interes public

    Deși se spune că  „un pesimist este numai un optimist bine informat”  (Mario Benedetti), oamenii sunt avizi de cunoaștere și doresc să fie informați cu privire la aspecte de interes public care îi interesează. Astfel, legea recunoaște dreptul oricărei persoane de a solicita și de a obține de la autorități informații de interes public. Modul…

  • Modificarea dispoziţiilor referitoare la redactarea hotărârilor judecătoreşti

    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea ministrului justiţiei cu privire la necesitatea modificării Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, în sensul motivării hotărârilor judecătoreşti de către un alt judecător al instanţei, desemnat de colegiul de conducere, în situaţiile excepţionale în care judecătorul sau judecătorii care au participat la judecarea cauzei se…

  • Majorarea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie

    Propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal a fost votată de CSM. Reamintim că o iniţiativă legislativă, formulată anterior, propunea majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă,…