În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat spre dezbatere Proiectul de OM pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane juridice.
Ghidul de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane juridice, reprezintă un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea respectivului Program.
Ghidul conţine dispoziţii privind:
a) scopul, obiectivele și indicatorii de performanță ai Programului;
b) eligibilitatea solicitantului finanţării, a proiectului propus şi a cheltuielilor acestuia;
c) metodologia de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare și decontare a proiectului propus.
Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea consumului de energie folosită în clădiri, eficientizare energetică prin stimularea utilizării materialelor izolatoare fabricate din surse regenerabile şi fără Compuşi Organici Volatili (COV).
Obiectivul programului este creșterea numărului de locuințe certificate energetic cu cel puţin o clasă superioară faţă de cea existentă.
Obiectul programului îl constituie efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu. De asemenea, indicatorul de performanţă al Programului este reprezentat de numărul de clădiri certificate energetic cu cel puţin o clasă mai mare faţă de cea existentă, ai căror proprietari/administratori au beneficiat de finanțare în cadrul programului.