Raluca Prună, Ministrul Justiției, s-a pronunţat cu privire la persoanele cercetate penal care candidează, că nu se poate reglementa la nivel de legislație bunul simț, dar că modul prin care se poate sancționa acest aspect este votul cetățenilor.
„Persoana care este în cursul unei cercetări penale sau al urmăririi penale și care nu este încă o persoană condamnată este prezumată nevinovată. Acum nu putem reglementa la nivel de legislație bunul simț — faptul că dacă eu mă aflu într-o procedură penală ar fi bine poate să nu mă mai erijez într-un model pentru societate și să mă prezint drept candidat care să conducă cetatea”, a precizat Raluca Prună.
De asemenea, Raluca Prună a făcut precizări despre asigurarea, în perioada următoare, a unui cadru legislativ pentru a se putea confisca produsul infracțiunii.