Zilele acestea, la Tuzla a fost înfiinţat primul serviciu aero-naval profesionist de căutare şi salvare din România.
Astfel, oamenii care vor rămâne rătăciţi pe mare sau vor fi în pericol în larg vor fi salvaţi într-un timp record. Concret, atunci când centrul de comandă va primi un semnal SOS, la acţiunea de salvare vor participa concomitent o şalupă şi un elicopter.
“În funcţie de situaţie, ori putem sări din elicopter, la o distanţă mai mică de apă, ori, dacă nu, suntem coborâţi cu troliul împreună cu echipamentele de salvare“, a declarat directorul Agenţiei Române pentru Salvarea de Vieţi Omeneşti pe Mare, Iulian Crețu.