Aprobarea tarifului pentru efectuarea expertizelor medico-legale – Proiect


downloadProiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea anexei la Hotărârea de Guvern nr. 1609/ 2006 privind aprobarea tarifului pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, a fost lansat în dezbatere publică, de Ministerul Sănătății.

Schimbări preconizate se referă la evoluția prețurilor de consum, astfel că indicele preţurilor de consum în perioada noiembrie 2006 (ultima dată la care au fost actualizate tarifele) – februarie 2016 este de 140,26%, cu acest procent fiind actualizate tarifele practicate în prezent.

Activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico – legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.