Potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 916/2016 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial nr. 499 din 5 iulie 2016, şi în acest an, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei.
Astfel, raportările contabile trebuie depuse până la data de 16 august de către toți operatorii care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei, indiferent de forma de organizare și forma de proprietate, inclusiv de subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, indiferent de exercițiul financiar ales.
Conform prevederilor actului normativ publicat recent în Monitorul Oficial, există și câteva categorii de firme care nu au obligația să depună raportările contabile la 30 iunie 2016. Concret, este vorba despre operatorii economici care:
- nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2016,
- s-au aflat în inactivitate temporară pe tot parcursul semestrul I al anului 2016,
- s-au înființat în cursul anului 2016,
- se află în curs de lichidare.
Totodată, în Ordin se mai arată că entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României (BNR), respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) depun la unităţile teritoriale ale Finanțelor raportări contabile la 30 iunie în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de BNR, respectiv de ASF, ceea ce înseamnă că aceste instituții nu depun raportările contabile în termenii și condițiile valabile pentru toți operatorii economici.
În actul normativ au fost incluse şi informații despre formularele care trebuie să fie depuse până pe 16 august de către operatorii economici. Potrivit prevederilor, aceștia trebuie să depună, ca și până acum, trei formulare:
- Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10);
- Contul de profit și pierdere (cod 20);
- Date informative (cod 30).