Conform art. 1375 NCC, proprietarul animalului răspunde independent de orice culpă pentru prejudiciile produse de animal. Răspunderea acestuia poate fi înlăturată numai dacă se dovedește că reacția animalului a fost determinată de fapta exclusivă a victimei, a unui terț sau a unui caz de forță majoră. Lipsa acestei cerințe prevăzută de dispozițiile art. 1380 NCC – care reglementează cazurile exoneratoare de răspundere dar și condiţiile înlăturării răspunderii delictuale pentru fapta animalului – determină soluția de antrenare a răspunderii proprietarului animalului.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.

Prejudiciul moral a fost definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică – mai ales în zone vizibile cum este zona feței – aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane – dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 Cod Civil) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate.

Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de sexul și vârsta acesteia, mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social.

Poate fi invocat ca și componentă a prejudiciului moral lipsirea minorului de posibilitatea de a duce o viața normală, de a se bucura de copilărie și de activitățile sale firești, atât în perioada imediată producerii incidentului cât și ulterior, când copilul a fost nevoit să facă numeroase investigaţii de specialitate şi intervenţii chirurgicale, procesul medical dureros și de durată la care este supus, excluderea acestuia din colectivitate la o vârstă la care integrarea în colectivitate este condiţionată esenţial de aspecte ce ţin de aparenţă și de nivelul intelectual și psihic al copiilor, trauma psihică actuală și eventuală dar foarte probabilă pe care victima o conștientizează și o va conștientiza odată cu trecerea timpului, ținând seama de sexul și vârsta fragedă, starea psihică precară a copilului care plânge ușor, visează repetat agresiunea unui câine, este speriat şi anxios.