O nouă propunere legistativă. Interzicerea parcărilor pe trotuare


images (82)

Prin inițiativa proiectului de lege de modificare a Ordonanței 195/2002 se intenționează instituirea regulii interzicerii parcării pe trotuar.

Astfel, nu se va mai putea parca pe trotuare, singura excepție va fi aceea în care administratorul drumului public poate permite, cu avizul poliției rutiere, oprirea sau staționarea, parțial sau total, a vehiculelor pe anumite zone ale trotuarelor, marcate și semnalizate în mod corespunzător.

Iar această excepție are în vedere situațiile în care dimensiunile trotuarului pot permite inclusiv parcarea de vehicule, administratorul drumului urmând a semnaliza posibilitatea de oprire sau staționare pe trotuar și marca zona destinată parcării sau staționării, după caz. Numai în aceste situații este posibilă parcarea pe trotuar a vehiculelor.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, urmează a fi aduse modificări, în acord cu aceasta și regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, aspect prevăzut la art. VI din proiectul de lege.